Eficiența solară este o chestiune de optimizare. Indiferent de câte îmbunătățiri realizați pentru creșterea eficienței energetice a sistemului de energie solară, ele trebuie să fie cât mai adecvate gospodăriei dvs., stilului de viață și energiei consumate. În timp, vor fi necesare ajustări pentru optimiza investiția inițială și creste rentabilitatea acesteia.
Consumatorii noi, dar și cei mai vechi sunt interesați de modalitățile diverse prin care pot beneficia la maximum de sistemul cu panouri solare. Iată principalele metode prin care puteți să profitați cât mai mult de energia furnizată de panourile solare.
Instalați o baterie solară
Cu toate că este adevărat că panourile solare produc energie când soarele strălucește, aceasta nu înseamnă că trebuie să va limitați în alimentarea cu energie a casei doar în timpul zilei. Bateria solară vă permite să aveți o rezervă de energie în timpul nopții sau când cerul nu este însorit.
Pentru mulți ani, proprietarii cu sisteme de energie solară erau nevoiți să treacă la rețeaua comună de energie după lăsarea întunericului. Cu toate acestea, soluțiile de stocare a energiei produse de panouri vă va permite să maximizați electricitatea obținută prin sistem, indiferent că este zi sau noapte.
Între 2014 și 2017, prețul pentru bateriile de litiu fixe s-a redus cu mai mult de 40%. Se așteaptă ca acest curent să continue. Mărimea bateriei depinde de nevoile de energie pentru gospodărie și dimensiunea generatorului solar. Bateriile cu Litiu costă în jur de 1000 euro pe kilowatt oră, iar bateriile de plumb în jur de 500, 600 de euro. Cu toate acestea, în aplicațiile rezidențiale, nu este o idee bună să existe baterie fără a exista și un generator solar.
Dacă nu stocați energia produsă de panourile solare, veți folosi doar 50-80% din electricitatea solară pentru gospodărie. O bateria poate stoca aproape 100% din energia stocată. Dacă nu vă bazați consumul doar pe generatorul solare, ci pe electricitate la cerere pentru toată casa, se aplică următorul principiu: fără stocare, veți putea folosi 30-50% din electricitatea la comandă direct de la panourile solare. În combinație cu bateria solară, acest procent va ajunge și la 90%. Pentru putea acoperi toate nevoile de energie din an, va fi nevoie de un al doilea generator, precum o unitate de cogenerare. Este o unitate mai simplă și mai ieftină de a folosi energia din rețea.
Modificați-vă obiceiurile
În timp ce bateria de stocare vă poate elibera de dependența de rețea, panourile solare tot trebuie să funcționeze cât mai bine când este soare afara. Activitățile care consumă mult curent precum spălarea rufelor trebuie să aibă loc dimineața sau după-amiaza, când panourile solare beneficiază de cea mai multă lumină solară.
Folosind energia solară în timpul zilei vă va ajuta să nu mai plătiți pentru orele de vârf din rețeaua comună de electricitate. De fapt, ar trebui să solicitați informații de la autoritățile locale despre stimulente pentru proprietarii care se bazează pe energie solară în timpul orelor de consum de vârf. În anumite țări, consumatorii pot chiar comercializa excesul de energie produs de sistemul cu panouri solare.
Folosiți un singur aparat electrocasnic pe rând
Atunci când folosiți mai multe aparate electrocasnice în același timp, creșteți riscul ca gospodăria dvs să consume curent de la rețea pentru a alimenta celelalte aparate din casă. Spre exemplu, dacă utilizați mașina de spălat vase și uscătorul la ora 13, vă riscați să folosiți atât energia solară, cât și electricitatea pentru a vă putea face treaba. Prin comparație, dacă folosiți mașina de spălat vase la 9 și uscătorul după-amiază, veți avea un consum mai sigur și mai eficient al energiei solare disponibile pe parcursul zilei.
Străduiți-vă să nu folosiți mai mult de un aparat electrocasnic major într-un anumit moment al zilei. Multe dintre aparatele electrocasnice moderne au funcții de programare care vă permit să le programați momentul de funcționare. Astfel veți putea să profitați cât mai mult de panourile solare pe tot parcursul anului.
Izolați casa pentru a preveni pierderile de căldură
Răcirea și încălzirea unei case reprezintă cel mai mare consum de energie într-o casă. De aceea, facturile de curent sunt mult mai mari în timpul verii și, mai ales, al iernii. Instalarea de panouri solare, dar și dezvoltarea unor obiceiuri de consum prietenoase cu mediul vă vor ajuta să economisiți pe energie și să diminuați dependența gospodăriei dvs. de rețeaua comună de electricitate. Cu toate acestea, dacă gospodăria dvs. este ineficientă, sistemul de energie solară va fi nevoit să funcționeze mai intens.
Îmbunătățirea izolației pentru conducte poate ajuta sistemul de încălzire să fie mai eficient. O izolare bună va opri aerul cald să iasă. Iată zonele prin care se înregistrează cele mai mari pierderi de energie:
- Pod
- Pereții de exterior
- Subsolul
- Spațiile moarte
- Conductele, îmbinările
- Ferestrele (mai ales cele mai vechi, care necesită metode de protecție la condițiile meteo și de optimizare a designului0
- Ușile
Curățați panourile solare
Cu toate că panourile solare sunt instalate în unghi, putând fi curățate în mod natural de ploaie, ele au nevoie de curățare din când în când pentru a opera la eficiență maximă. În timp, praful, particulele de pământ, polenul și diverse alte particule se vor depune pe panouri, care își vor reduce performanța. Se pare că depunerile de particule duc la pierderi de energie până la 7%.
Nu trebuie să vă faceți un obicei din a curăța zilnic panourile solare. Cu toate acestea, ele ar trebui curățate măcar 1 de 2 ori pe an. Nu este necesar echipament specializat pentru curățare—apă și material din micro-fibră sunt suficiente. Dacă, în schimb, panourile sunt amplasate pe acoperiș, nu vă riscați să le curățați singur. Cel mai bine este să apelați la o firmă specializată de curățare a panourilor solare.
Achiziționați aparatură mai nouă
Dacă folosiți aparate electrocasnice mai vechi, probabil că cheltuiți mai mult pe energie pentru a le alimenta. Aparatura electrocasnică nouă este mult mai eficientă energetic și cele care au certificat Energy Star sunt cu 10% sau 20% mai eficiente energetic decât cele fără acest certificat. În plus, designul modern vine cu setări Eco, pentru a reduce și mai mult consumul. Folosind aparatură nouă, panourile solare nu vor mai opera atât de mult.
Instalați leduri în loc de becuri
Un cost important într-o gospodărie este adus de iluminare. Becurile folosesc doar 10% din electricitate pentru a ilumina, restul de 90% fiind căldură irosită. Ele produc mai multă căldură decât lumină, fiind bazate pe un filament care luminează, realizat din tungsten. Ledurile moderne folosesc aproape tot curentul pentru a produce lumină. Puteți observa cu ușurință acest fapt prin faptul că LED-urile rămân reci, pierderile fiind mult mai mici.
Un LED bun are nevoie doar de 10% din electricitate pentru a produce aceeași cantitate de lumină ca și un bec clasic. Și, pentru că nu se încălzește foarte mult, LED-ul va rezista mai mult timp. Mai mult decât atât, prețul pentru LED-uri a scăzut mult și trecerea de la becuri clasice la LED-uri este o investiție care se amortizează în doi ani. Totodată, puteți schimba becurile incandescente cu unele Smart, care vor salva energie în timp.
Acest principiu este valabil și pentru sistemele de iluminare industrială care folosesc, de regulă, corpuri de iluminat cu vapori de mercur. Și acestea folosesc mult curent și pot fi ușor înlocuite cu LED-uri.
Închideți modul stand-by
Multe aparate electrice (aparate electrocasnice, televizoare, calculatoare, console de gaming, sisteme Hi-Fi) consumă electricitate și atunci când nu sunt utilizate și sunt în stand-by. Ținând cont de numărul aparatelor electrice dintr-o casă, consumul din standby poate deveni destul de mare. Din acest motiv, vă recomandăm să separați aceste aparate de circuit prin folosirea unor întrerupătoare.
Folosiți energia solară pentru grădinărit
Electricitatea solară are cea mai mare producție între primăvară și toamnă. În aceste anotimpuri grădina are nevoie de cea mai multă îngrijire. Puteți folosi energia solară pentru mașina de tuns iarba, iluminare, toaletarea gardului viu. Dacă aveți baterie solară, o puteți utiliza pentru a alimenta luminile cu LED din grădină seara și noaptea. O saună de grădină poate fi încălzită cu surplusul de energie din timpul zilei, pentru a fi gata de utilizare seara.
Tundeți tufișurile, copacii
Dacă observați că a panourile solare sunt umbrite, trebuie să depistați ce anume le umbrește. Umbrirea poate afecta producerea de energie a panourilor și chiar să întrerupă întregul sistem dacă folosiți un invertor în serie. Îndepărtați sursa de umbrire cât mai curând posibil. Dacă au crescut copacii atât de mult încât blochează accesul luminii solare la panouri, trebuie să-i toaletați pentru a remedia problema.
În cazul în care un obiect care nu se poate îndepărta blochează razele soarelui, puteți folosi un micro- invertor sau un optimizator de energie DC pentru a îmbunătăți energia produsă de panourile care nu sunt umbrite.
Folosiți un sistem de monitorizare
Astăzi sunt disponibile numeroase aplicații de monitorizare a energiei folosite în gospodărie, performanței panourilor solare, condițiile meteo, facturile lunare la electricitate. Aceste aplicații sunt excelente metode de a maximiza valoarea electricității produse de sistemul cu panouri solare.